Femeile de azi au nevoie de un loc al lor în care doar să fie
Suntem femei educate, ne dezvoltăm permanent, facem terapie, cursuri, mergem la retreat-uri, medităm, ne împuternicim.
Suntem generația care rupe condiționările patriarhale, care le poate pe toate până nu le mai poate și care apoi își găsește echilibrul propriu, ritmul personal, oricum ar fi și ar arăta acesta.
Suntem vii, vibrează adevărul personal în noi și avem nevoie de un spații în care să trăim liber aceste adevăruri.
Să stau printre alte femei și să mă vindec împreună cu ele mi-a schimbat viața, așa că am decis să deschid înscrierile pentru Cercurile terapeutice pentru femei.
Dacă simți că:
- nu mai ai suficientă energie vitală
- nu ai un loc al tău în care să exiști cu adevărat
- te confrunți cu sentimente de vid interior
- nu ești înțeleasă și ți-e teamă să vorbești cu cineva despre ce trăiești
- treaba asta cu prietenia între femei nu prea îți iese
- ai multe prietene, dar toate de suprafață și nu te poți conecta real cu elenimic din ce faci nu mai are sens
- te simți străină sau blocată în viața ta
- ești de toate pentru toți
- ți-e frică de celelalte semene ale tale
- te simți constant în concurență cu alte femei
- simți o nemulțumire permanentă
… atunci s-ar putea ca participarea ta în Cercul de femei să-ți fie de folos.
Pentru multe dintre noi a fost periculos să creștem autentice
Ni s-a spus cum sunt fetițele, ce nu trebuie să facă, ce este bine să facă, ce roluri trebuie să adopte, ce să le placă, ce să nu le placă, așa că am devenit ce se așteptau ceilalți de la noi, fără să știm măcar că nu suntem noi însene. Spun că a fost periculos să creștem altfel decât ni s-a cerut, pentru că asta ar fi însemnat respingere, pedeapsă, abuz, abandon, critică, înstrăinare, chiar de la cei fără de care nu ne puteam descurca.
Așa că a trebuit să renunțăm la noi și să fim fete bune, ca să ne asigurăm supraviețuirea. Multe dintre noi nu am avut opțiunea de a ne explora potențialul. Nu a fost nimeni curios în jurul nostru să ne cunoască pe vremea când eram în plină dezvoltare. Am fost ori ce s-a cerut de la noi, ori o reacție la acele cerințe, (adică am făcut pe dos), ceea ce înseamnă tot condiționare și tot acțiune din lipsă de opțiuni.
Încetul cu încetul am renunțat la chemările noastre naturale, la plăcere, la senzualitate, la câte și mai câte și ne-am pus măști de fete bune, de fete cuminți sau rele, de femei independente, puternice sau fatale.
Adevărul este că în spatele unei măști te simți în siguranță DOAR în mijlocul pericolului. O mască este o ascunzătoare, nimeni nu-ți poate face rău dacă nu te găsește. Așa că tu ai grijă să nu fii găsită și să fii orice te-ar face acceptată de cei care nu te pot vedea pentru ce ești.
Ori asta NU înseamnă să fii în siguranță.
Ci în pericol.
În vreme de război, armura ne protejează.
Dar cum să trăim o viață ascunse după armuri?
Cum să trăim o viață ca și cum am fi permanent în pericol?
Cum să trăim o viață fără să fim găsite și cunoscute?
Siguranța reală înseamnă să fii în sfârșit într-un mediu în care să nu existe pericol, iar asta să permită conexiunea, angajarea socială și autenticitatea. Unul din aspectele pe care le vom integra în cercurile terapeutice pentru femei pe care le deschidem în luna ianuarie, va fi să activăm senzația internă de siguranță, să o recunoaștem și să o deosebim de senzația de familiar, în timp ce dăm jos armurile și măștile, fiecare în ritmul nostru. Va fi poate primul loc în care vom fi în siguranță să fim noi însene, fără să fim pedepsite pentru asta.
Ba chiar s-ar putea să:
- îți îmbunătățești calitatea vieții în mod natural
- faci schimbări bune, aliniate cu cine ești cu adevărat
- trăiești mai conectată la tine și la cei din jur
- dobândești mai multă încredere în tine și în ce ești
- trăiești schimbarea titrat la nivelul sistemului nervos
- te conectezi cu ce este viu în tine și să trăiești de acolo
- prioritizezi conexiunea cu tine, ca să nu mai trăiești sacrificial
- știi când e momentul să te reîncarci și o vei face, ca să poți să oferi din preaplin, nu din lipsă
- pui granițe, din iubire de sine și de ceilalți, iar asta te va împuternici
- dezvolți capacitatea să porți conversații dificile, care să creeze apropiere și intimitate
- îți arăți adevărul, dintr-un spațiu de suveranitate personală
- treci prin conflict în mod sănătos și constructiv
Oglinzi
O femeie pune în cuvinte exact nerostitul meu. Este trăitul ei, nerostitul meu.
Dar și trăitul meu, neasimilat.
Nerostitul meu care stătea undeva în corpul meu ca un bolovan.
Ce nu pot să spun eu, spune ea.
Ce credeam că e atât de respingător la mine, mă înduioșează atât de mult la ea.
Credeam că doar eu simțeam asta.
Dar ea trăiește ce trăiesc și eu dincolo de toate măștile.
O, vai. Femeia asta este ceva ce eu nu suport.
Tot ce urăsc eu mai tare.
Pentru că mi-aș fi dorit să pot să fac și eu la fel și n-am făcut.
Pentru că ea își permite ce eu îmi interzic.
Pentru că ea ia spațiul pe care eu nu pot să-l iau.
Ea cere ce eu nu cer, se arată așa cum eu nu am făcut-o niciodată.
Femeia asta seamănă cu mama, cu sora, cu învățătoarea, cu o altă femeie care mi-a făcut rău.
Cine este această femeie cu adevărat?
Cine sunt eu cu adevărat?
Femeia asta sunt eu.
La naiba cu “ești femeie, deci trebuie să…”
Ba chiar nu trebuie nimic. Nici să vii îmbrăcată în fustă, nici să porți păr lung, nici să manifești abundența, nici să fii magnetică, nimic din toate astea. Nu avem o agendă conform căreia tu să devii mai femeie decât ești. Exact așa, cu toate ale tale, ești suficientă. Tot ce este mai mult, schimbarea, preaplinul, vin paradoxal ca o consecință firească a faptului că te accepți pe tine și te lași acceptată cu toate ale tale. Dar asta nu înseamnă să-ți impui să te accepți, că poate așa te schimbi naibii o dată. 🙂
În șabloanele în care am trăit, femeile nu au fost încurajate să-și exploreze nevoile, să și le recunoască și să le exprime. Iar acum, te vei întreba: Dacă mi le exprim și apoi nimeni nu e acolo să mi le ia în serios și să mi îndeplinească? Ce mă fac eu? Nu mai bine n-am nevoi și nu sufăr? Nu mai bine îmi creez mecanisme de apărare și mă descurc cu ele?
Nu. Asta vine cu tot felul de simptome, pentru că îți înăbuși adevărul. O femeie înăbușită urlă pe dinăuntru, iar asta se traduce prin anxietatea de a fi mereu într-un anume fel, sentimente de vid interior, boli, înstrăinare, tristețe, lipsă de sens, furie incontrolabilă.
Așa că spune-ți nevoile cu Voce tare, răspicată și s-ar putea să vezi cum toată viața ta se schimbă. Pentru că în primul rând, persoana care are nevoie să le audă și să-i pese de ele, ești tu.
