– știi că mobila-i nou-nouță
are treișcinci de ani
e musai să o luăm când ne mutăm.
– păi cum nou-nouță
dacă are treișcinci de ani?!
întreb eu nătângă
– păi măi copchilă
celelalte dulapuri au
peste o sută de ani
le-am luat de la evrei
-păi cine le-a luat
dacă tu ai numai optzeci și patru?
– ei cine. tata.
înainte să ne trimeată în lagăr
și mai e și o haină de blană nou-nouță
pe care o purta răposatul de bunic-tu.
ani de-a rândul a purtat-o.
s-o luăm și pe ea
când ne mutăm
– ce te tot agăți de lucruri
de parcă le iei în mormânt
cu tine, zic eu prostesc
– păi măi copchilă
dacă nu mă agățam de ele
cădeam demult în moarte
acum mă agăț de tinerețea ta
poate mă mai opresc puțin
din murit.
am tăcut.
fiecare se agață de ce poate
când totul s-a uscat și a căzut
pe dinăuntru.
