Să vii
Să-mi aduci
Să-mi faci
Că eu nu pot
Te trag după mine
Datoria
Datoria
Imi datorezi
Exiști ca să compensezi
Faptul că eu la rândul meu
M-am sacrificat
Deși nu-mi doream
Și vei trăi la rândul tău
Frustrarea de a da, de a te da
Deși tu nu îți doreai să dai
Decât ce ai, din preaplin, din iubire
Nu din datorie, din gol, din neajuns.
Nu din frică, din repulsie, ca să scapi
La noi nu se vindecă nimeni
Doar perpetuăm
La noi nu se vrea schimbare
Iar tu ești de-a noastră
Deși nu te vrem, nu te iubim
Tu ești de-a noastră,
Tu poți pentru că noi
Nu ți-am dat nimic
Dar considerăm că ți-am dat tot
Pentru că ai primit Viața prin noi.
Și am trăit doar pentru noi,
Iar tu ai datoria să poți pentru noi,
Nu pentru tine.
Pentru că noi
Perpetuăm Neputința.
Nu. Mă întorc cu spatele. Nu duc mai departe
Ceva lipsit de sens.
Refuz să mai fac indigestie
Cu bomboanele expirate ale mamei
Refuz să mă mai intoxic cu tot ce nu a făcut ea
Cu tot ce nu au făcut ele
Refuz să mă mai gârbovesc
De sacii de gunoi emoțional
Ai celor ce n-au știut să își încheie cercurile
de abuz.
Voi lăsa armura jos
Nu mai sunt gladiator în arenă
In timp ce voi stați în tribune
Cu coroanele de Neputință pe cap.
Când ești neputincios,
Totul ți-e permis.
Voi lăsa armura jos, lângă mine,
Sub urletele oripilate ale Neputincioșilor,
Iar leul cu care eram în arenă
Și mă luptam
Din inerție
Mă va primi pe spatele lui
Și voi pleca la plimbare,
Imi voi vedea de treaba mea,
In numele meu și al tuturor Femeilor
De dinainte
Care și-ar fi dorit să facă asta
Dar n-au îndrăznit.
Voi alerga desculță
Mă voi scălda în mare
Voi zbura
Voi bea o cafea
La barul meu preferat din Lyon
Sau poate din Barcelona, mă mai gândesc,
Apoi îmi voi cumpăra un tub de crème de marrons
de la Angelina și îl voi da gata dintr-o dată
pe o bancă în Jardin de Tuileries.
Apoi mă voi întoarce
La ce-mi place mie să fac
La ce mă cheamă sufletul să fac
Și nu la ce se smulge din mine,
Doar pentru că am.
Și ceea ce voi da,
Voi da pentru că vreau,
Pentru că aleg Cui să dau.
Pentru că astăzi, firul Ariadnei
e doar al Ariadnei
și îl ofer doar celor care Vor
să iasă din Absurd
nu să îmi încâlcească
Ghemul.
Ține minte: una e
Să aduci ofrande,
Alta e
Să plătești Tribut.
