Iar asta înseamnă că dețin o multitudine de variante ale mele, care au valori diferite, gânduri diferite, atitudini, credințe si inclusiv limbaj si postură corporală diferite.
Ai observat vreodată că uneori te simți, gândesti, vorbesti si te porți într-un fel, iar alteori este suficient un singur moment în care ceva se întâmplă, iar tu devii cu totul altcineva, care gândeste, vorbeste si se poartă cu totul diferit?
Acela este momentul în care nu mai stim cu care parte din noi să ne identificăm, nu mai stim dacă suntem într-un fel sau altul si implicit, vom respinge partea din noi care ne place mai puțin.
Asta însă vine cu judecată de sine, cu critică interioară, activează furie, vinovăție sau/si rusine. Partea respinsă si nerecunoscută va căuta cu orice preț să se elibereze, ceea ce va crea acele momente de autosabotare, când parcă lucrăm împotriva noastră.
Insă noi nu suntem ori o parte, ori alta, nu suntem făcuți să excludem la noi ceea ce nu este conform asteptărilor noastre.
Suntem ființe complexe, care trăiesc simultan aspecte ale ființei noastre mai mult sau mai puțin dezvoltate.
Tindem să stăm mai mult în acele aspecte ale noastre crescute armonios, sănătoase si funcționale, însă ceea ce a rămas în umbră preia controlul în moduri complet haotice în momentele în care ne asteptăm mai puțin.
Unul din lucrurile pe care mi-a fost cel mai greu să le accept în propriul meu proces, a fost că după ani de zile de lucru cu mine, cursuri de formare, terapie, meditație si atenție la nevoile mele, a trebuit să mă întâlnesc cu o parte din mine subdezvoltată, de care uitasem, pe care credeam că o “rezolvasem”, care părea că nu ține cont de nimic din ce am lucrat, total rebelă si incontrolabilă.
M-a incercat atunci un puternic sentiment al esecului, pentru că imi spuneam că exact asta imi dorisem să nu mai trăiesc niciodată, pentru asta am lucrat cu mine atata timp si uite că mă întorc acum exact in acelasi loc, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat.
Credeam că ceva era în neregulă cu mine, că nu îmi dorisem suficient de tare schimbarea, pentru că nu-i asa, responsabilitatea este a noastră 100%. Nu, nu-i asa. Responsabilitatea de schimbare este a noastră, însă tot a noastră este si responsabilitatea de a ne da timp. De a ne conecta la un ritm care să ne permită germinarea, incoltirea si inflorirea in acord cu noi.
Iar apoi am constientizat: vindecarea părtilor noastre cele mai ranite necesita timp.
Timp sa crestem o gradina interioara suficient de verde si parfumata acolo unde inainte era doar ruina si dărăpănătură. O gradina care sa contina durerea si urletele interioare atunci cand le vine randul sa se vindece.
Timp să aducem gradinarul interior care sa se ocupe de ce punem in acea gradina, unde va veni sa se odihneasca partea noastra subdezvoltata, malnutrita, haituita si chinuita. Timp să ne dezghetam bratele, ca sa putem sa imbratisam acea parte care ne ingrozeste in cosmaruri atat de mult incat nici nu indraznim sa acceptam ca e tot a noastra.
Timp să ne accesam partea din noi care continua sa ne mentina in siguranta si abundenta, atunci cand partea din noi activata vine sa urle si sa planga in gradina noastra interioara.
Daca am fi primit-o printre ruine si darapanaturi, fara nimeni sa aiba grija de ea si de noi atunci cand ea se trezeste, timpul s-ar fi oprit din nou in loc, iar vindecarea nu ar fi putut sa se intample. Ce s-ar fi intamplat, ar fi fost doar o repunere in scena a momentului in care ea a trait ce a trait.
Sunt eu, e familiar, eu, nebuna, haotica, disperata.
Ai observat vreodată că uneori te simți, gândesti, vorbesti si te porți într-un fel, iar alteori este suficient un singur moment în care ceva se întâmplă, iar tu devii cu totul altcineva, care gândeste, vorbeste si se poartă cu totul diferit?
Acela este momentul în care nu mai stim cu care parte din noi să ne identificăm, nu mai stim dacă suntem într-un fel sau altul si implicit, vom respinge partea din noi care ne place mai puțin.
Asta însă vine cu judecată de sine, cu critică interioară, activează furie, vinovăție sau/si rusine. Partea respinsă si nerecunoscută va căuta cu orice preț să se elibereze, ceea ce va crea acele momente de autosabotare, când parcă lucrăm împotriva noastră.
Noi însă nu suntem ori o parte, ori alta, nu suntem făcuți să excludem la noi ceea ce nu este conform propriilor noastre asteptări despre cum ar trebui să fim.
Suntem ființe complexe, care trăiesc simultan aspecte ale ființei noastre mai mult sau mai puțin dezvoltate.
Tindem să stăm mai mult în acele aspecte ale noastre crescute armonios, sănătoase si funcționale, însă ceea ce a rămas în umbră preia controlul în moduri complet haotice în momentele în care ne asteptăm mai puțin.
Unul din lucrurile pe care mi-a fost cel mai greu să le accept în propriul meu proces de devenire, a fost că după ani de zile de lucru cu mine, cursuri de formare, terapie, meditație si atenție la nevoile mele, a venit un moment in care a trebuit să mă întâlnesc cu o parte din mine subdezvoltată, de care uitasem, pe care credeam că o “rezolvasem” usor si fără efort, care când a iesit, părea că nu ține cont de nimic din ce am lucrat, total rebelă si incontrolabilă.
M-a încercat atunci un puternic sentiment al esecului, pentru că imi spuneam că exact asta imi dorisem să nu mai trăiesc niciodată, cu scopul de a rezolva asta am lucrat cu mine atata timp si uite că mă întorc acum exact in acelasi loc, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat.
Credeam că ceva era în neregulă cu mine, că nu îmi dorisem suficient de tare schimbarea, pentru că nu-i asa, responsabilitatea este a noastră 100%. Fusese oare totul în zadar?
Am stat cu conflictul interior ceva vreme, iar apoi am constientizat: vindecarea părților noastre cele mai rănite necesită timp.
Timp sa crestem o grădină interioara suficient de încăpătoare, de verde si parfumata acolo unde inainte era doar ruină si dărăpănătură.
O gradina care sa contina durerea si urletele interioare atunci cand le vine randul să se vindece.
Timp să ne activăm grădinarul interior care sa se ocupe de ce punem în acea gradina, unde va veni sa se odihneasca partea noastra subdezvoltata, malnutrita, haituita si chinuita. Timp să ne dezghețăm brațele, ca sa putem să îmbrățisăm acea parte care ne îngrozeste in cosmaruri atat de mult incat nici nu indraznim sa acceptam ca e tot a noastra.
