Inainte mă amorțeam. Ieșeam mult, beam alcool și munceam la fel de mult și din greu. Munceam ca o pedeapsă, nu dintr-un spațiu de misiune personală. Mergeam silnic la muncă. Știam că nu-mi place, așa că nopțile le dansam și scuturam tot, fără niciun plan să schimb ceva. Adică vroiam să schimb ceva, dar habar

Iar asta înseamnă că dețin o multitudine de variante ale mele, care au valori diferite, gânduri diferite, atitudini, credințe si inclusiv limbaj si postură corporală diferite. Ai observat vreodată că uneori te simți, gândesti, vorbesti si te porți într-un fel, iar alteori este suficient un singur moment în care ceva se întâmplă, iar tu devii

Lasă că eu suport, numai să nu mai fie scandal. Lasă că eu mă fac mic, numai să nu mă vadă și să nu primesc iar bătaie. Lasă că eu suport să nu spun ce simt, să îmi înghit cuvintele, numai să nu mă pun într-un pericol mai mare decât cel în care sunt deja.

Să vii Să-mi aduci Să-mi faci Că eu nu pot Te trag după mine Datoria Datoria Imi datorezi Exiști ca să compensezi Faptul că eu la rândul meu M-am sacrificat Deși nu-mi doream Și vei trăi la rândul tău Frustrarea de a da, de a te da Deși tu nu îți doreai să dai Decât

– știi că mobila-i nou-nouță are treișcinci de ani e musai să o luăm când ne mutăm. – păi cum nou-nouță dacă are treișcinci de ani?! întreb eu nătângă – păi măi copchilă celelalte dulapuri au peste o sută de ani le-am luat de la evrei -păi cine le-a luat dacă tu ai numai optzeci

Să creez în mine spațiu securizant. Mie și celor de care îmi pasă. Asta a descuiat multe căi de acces către mine, restricționate înainte. Pentru că eu nu puteam să simt siguranță decât în nesiguranță și risc, în inconstanță și indisponibilitate, în spatele scuturilor și-ale măștilor. Și de fapt, aia nu era siguranță, ci era