Nu mai urla
Te văd cu gura căscată
Gata să mă înghiți
In patul tău de bebeluș
Imi spunea ea urlând din ochii bulbucați
Bun, dar mama ta înțelege ce simți?
Nu înțelege, ea e în povestea ei
Dar tata?
Tata nu crede că are o fiică
Bun, dar bunicii?
Nu înțeleg nici ei
S-au oprit din a înțelege acum vreo douăsutetreișpe ani
Trăim într-o lume
In care nimeni
Nu înțelege pe nimeni
Nimeni nu înțelege
Nimic
In care urlăm unii la alții căscați
Strigând după ajutor
In timp ce nimic nu se întâmplă
Acum, ci e doar repetare
Să mă mai lași naibii în pace
Să cresc
Să-mi văd de treaba mea
Iar eu voi crește din patul meu de bebeluș
Până ies de acolo
Până ies din casă
Cu un picior pe fereastră
Sar în lumea unde nimeni
Nu înțelege nimic
Și sunt atât de libera
Să înțeleg tot
Să simt
Să mă îmbrac cu corp
Cu piele
Și să ajung dincolo
de ea, în mine
într-o lume în care
tăcerea
face pui.
